Viermocid 1,5 gr se prezintă sub formă de granule (GR), de culoare bej, omogene, cu miros caracteristic. Nu este inflamabil, nu este exploziv, nu oxidează.
Mod de acțiune: Viermocid 1,5 gr este un insecticid utilizat pentru combaterea insectelor dăunătoare din sol. Are acțiune de șoc asupra dăunătorilor. Pe lângă efectul de otrăvire prin contact direct, în sol produsul se vaporizează și formează un mediu de protecție în jurul rădăcinilor. Gazul format pătrunde prin cuticula insectelor, producându-le stoparea hrănirii și în final moartea. Produsul manifestă și efect repelent, prin care respinge insectele din zona de germinare a semințelor și dezvoltare a rădăcinilor. Domeniul de utilizare: Produsul este omologat pentru combaterea viermelui sârmă (Agriotes spp.) şi a viermelui vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera), în doză de 12,2 kg/ ha. Nu există timp de pauză până la recoltare.
Momentul aplicării produsului este la semănat.
Nu necesită timp de pauză de la aplicare până la recoltare.