Agrosem Floarea pasiunii 3 seminte

2,00 Lei
Floarea pasiunii 3 seminte
In stoc
Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 78946027 Ai nevoie de ajutor? 0752 953 600
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Cantitate plic: 3 semințe.

Passiflora este o plantă cățărătoare originară din regiunile tropicale ale Americii de Sud, Australia și Asia. În țara noastră este întâlnită în special ca plantă de apartament. 

Decorează prin florile mari, colorate variat în roz, albastru, galben sau alb, cu o formă deosebită, stelată. Florile rămân deschise numai 24 de ore, însă înflorirea este continuă și abundentă din vară până în toamnă. Frunzele sunt persistente, profund lobate.

Passiflora caerulea este specia cea mai întâlnită ca plantă de apartament; are aspect de liană, frunzele sunt persistente, iar florile sunt mari, albe și corola bleu.

Lumina:

Preferă locurile luminoase, chiar și soarele direct. Se dezvoltă bine și la semiumbră, însă nu va mai înflori atât de abundent.

Temperatura:

Suportă temperaturile ridicate din timpul verii, dacă i se asigură necesarul de apă.

Umiditatea:

Passiflora crește și înflorește cel mai bine când umiditatea este constantă și moderată, atât în substrat, cât și cea atmosferică. 

Substratul:

Se dezvoltă bine într-un substrat fertil, cu o capacitate foarte bună de drenare.

Udarea se face regulat, chiar zilnic în timpul verii, astfel încât substratul să nu se usuce între două udări. Nu se poate preciza un interval anume, întrucât acesta depinde de mai mulți factori. Umiditatea atmosferică se menține ridicată prin pulverizări.

Iarna are nevoie de o perioadă de repaus, astfel că începând cu luna octombrie udările se răresc, iar planta se depozitează într-un spațiu mai răcoros, dar cu lumină.

În primăvară, se readuce planta la locul inițial, iar udările se fac mai des.

Tăierile de corectare ale formei plantei se fac tot primăvara, prin scurtarea lăstarilor laterali la 2-3 noduri.

Fertilizarea se face la două săptămâni, în perioada de creștere activă (aprilie-septembrie) cu îngrășăminte pentru plante cu flori.

Transplantarea se face primăvara, doar atunci când este cazul. Însă, se recomandă înlocuirea pământului de la suprafața ghiveciului cu unul proaspăt, în fiecare an. 

Înmulțirea:

Se înmulțește prin butași de tulpină ușor lemnificați, primăvara-vara. Passiflora se mai poate înmulți prin marcotaj și semințe.

Boli și dăunători:

Este o plantă sensibilă în special la atacul dăunătorilor. Cei mai frecvenți sunt păduchii de frunze, musculița albă și acarienii. 

Passiflora iubește soarele, iar pentru a înflori are nevoie de multă lumină. 

Pulverizarea plantelor de Passiflora se face dimineața sau seara. Pulverizarea în timpul zilei, când soarele este puternic, poate duce la arderea frunzelor.

În latină “passio” înseamnă patimi, iar numele de Passiflora, adica floarea patimilor, a fost dat de misionarii creștini ajunși în America de Sud.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!